S-a lansat life.ro

E online de aseara.

Mi-a placut discutia despre pescuit cu Alexandru Dobrescu si Ernest Popovici:

Când aţi mers prima dată la pescuit?
E.P.: La 4 ani şi jumătate m-am dus cu tata la pescuit. Mi-a dat un băţ pe marginea bălţii cu care am prins un peşte şi am fost tare încântat. Totul a continuat şi la 13 ani am început să fac şi pescuit de performanţă, nu la prins peşte, ci la casting, adică la aruncat undiţa la diferite distanţe, în diferite stiluri, când bate vântul, când nu bate, când e zgomot, când nu. Şi am participat vreo 30 de ani la multe competiţii de casting, inclusiv la campionate mondiale. Ca orice sport, când îl faci cu pasiune, te educă, te face să te stăpâneşti şi asta te ajută foarte mult. Pe mine m-a ajutat de-a lungul timpului, fără îndoială.

A.D.: Pentru mine pescuitul este o stare de spirit în primul rând. Este o comuniune cu ce se întâmplă în jurul meu, o întoarcere în copilărie (am trăit la ţară, în mijlocul naturii, destul de sălbatic şi necontrolat). Şi este plăcut să auzi un clipocit de apă, să identifici sunete pe care nu le-ai mai auzit demult şi ajunge doar atât ca să mă întorc în copilărie, cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, uitând că am 60 de ani (zâmbeşte). Simt plăcerea de a mă relaxa şi este o relaxare pe care nicio pilulă şi nici un psiholog nu le pot induce. Pescuitul este tot ce-ţi trebuie ca să revii în oraş şi să te confrunţi cu o altă atitudine. Cam asta este pentru mine pescuitul. Competiţie? Da, recunosc. Întotdeauna mi-a plăcut să simt că sunt în competiţie cu ceva sau cineva. Competiţia te face să fii mai bun, să evoluezi. Dar niciodată nu am fost în competiţie cu cei pe care îi iubesc. Adică m-am bucurat dacă ei au prins un peşte mai mare decât al meu, sau mai mulţi decât mine. În plus, descoperi oamenii! Sunt persoane cu care te afli la pescuit pe baltă şi îţi dai seama că simt şi gândesc la fel ca tine şi începi să-i priveşti ca pe nişte prieteni sau potenţiali prieteni.