De ce iubim Romania
Wednesday, November 9th, 2011O data pe an fiecare din noi ne aniversam ziua de nastere, unii mai cu fast, altii mai discret, unii tristi pentru anul adaugat, altii mai veseli pentru ca au toata viata inainte. Chiar si Basescu isi aniverseaza o data pe an ziua de nastere (surprinzator, nu?), iar anul acesta a implinit 60 de ani. Nu am fost capabili sa ne oprim pentru o clipa din a-l injura nici macar de ziua lui. Probabil doar mie mi se pare deplasat sa injuri pe cineva de ziua lui de nastere cand ai toate celelalte zile din an pentru a face asta.
Anyway, Gandul a dat drumul unui serial, “De ce iubim Romania“, povestile a 20 de straini care traiesc/lucreaza/au tangenta cu tara noastra si care au ajuns sa o iubeasca. Pentru ca suntem in noiembrie si avem 20 de povesti, orice bibilica care ar fi stat 5 minute sa analizeze putin contextul, ar fi inteles ca finalul acestui “serial” va fi pe 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Singura zi din an in care ar trebui sa nu ne injuram tara. Se pare ca m-am inselat, nu chiar orice bibilica poate analiza un context, asa ca cineva ne-a facut slugi si carpe.
Conform DEXonline:
SLÚGĂ, slugi, s.f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură. ♢ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga.
SLÚGĂ ~gi f. 1) Persoană angajată la stăpân mai ales pentru treburi casnice; servitor. 2) fig. Persoană devotată altei persoane sau unei cauze. /
Nu pot vorbi in numele colegilor mei dar eu, o data pe an, de 1 Decembrie, as fi onorat sa fiu sluga tarii in care m-am nascut, unde respir, unde am copilarit, unde am crescut, unde am invatat, unde locuiesc, unde muncesc si unde o sa mor (sper).
P.S. in aceeasi zi in care Gandul a dat drumul campaniei, Realitatea lui Elan a dat startul unei campanii “De ce nu iubim Romania”. Pana acum Naumovici si Ilie Nastase si-au spus motivele. Nu conteaza ca “americanul Sam” din povestea Gandului a fost subiect de stiri la aceeasi televiziune fiind invitat inclusiv in studio. Astea sunt detalii.
P.S 2 Astia de la Financial Times or fi si ei slugi?
This entry was posted on Wednesday, November 9th, 2011 at 8:00 am and is filed under Personal, aberatii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
+1. Eu unul iubesc România și în restul anului, dar poate mie mi-e mai ușor că am o relație la distanță cu țara.
Din pacate ai mare dreptate…si eu stau si ma ingrozesc cum oricine incearca ceva pozitiv in tara asta, oricine are o parere cat de cat buna despre guvernanti sau Basescu, sigur esti “vandut”. Am ajuns sa ne para efectiv rau daca Basescu face ceva bun pentru tara, fiindca iese din tipar…el TREBUIE sa ia doar decizii proaste, ca atunci carcotasii sunt fericiti.
Sincer felicitari Orlando pentru pozitia asta, tine-o tot asa, si eu m-am saturat de atatea injuraturi si negativism. Dar ce sa te astepti cand seara de seara pe Antena3 si Realitatea se varsa doar laturi?
@Vivi: e usor din afara. Toti cunoscutii mei din afara spun acelasi lucru, le e dor de tara si o iubesc. Din interior lucrurile e mai greu daca esti bataia de joc a prea multora.
@Orlando: e bine ca-ti poti pastra acest sentiment de iubire si mandrie nationala chiar din interior. Din pacate mai toti identificam tara cu conducatorii. Automat apar derapajele
N-am nimic împotriva emisiunilor de genul De ce iubim România (în paranteză, trebuie să fii un pic şui să propui o emisiune de tipul lui De ce nu … atîta timp cît majoritatea mass-mediei nu este decît un cor imens al discursului de tipul de ce nu …). Dar şi Istodor are dreptate cu Roşia Montană (nu cu Băsescu, pentru că de fiecare dată cînd problema noastră a fost un om, am sfîrşit prin a-l da jos, dar am rămas cu problemele noastre în braţe). Este absolut penibil ce se-ntîmplă cu campania Gabriel Resources.
neagrigore,
vezi ca la Rosia Montana trimiterea era catre Realitatea (la Istodor)
probabil ca in curand voi aborda si subiectul asta pe blog, imi poti spune care sunt problemele cu acest proiect, din punctul tau de vedere? adica as vrea sa inteleg de unde atata pasiune pentru subiectul asta
Alin,
discutia nu e legata de Basescu, nu e legata de guvernanti (am o parere foarte proasta despre Emil Boc)
Mircea,
Da, din pacate ne indentificam tara cu conducatorii. Nu e vina ei, e vina noastra.
@Mircea: să fie clar, mie nu mi-e dor de țară. Nu m-aș întoarce, nu cred că e lapte cu miere deloc și știu cum se simte din interior.
Dar încerc să o ajut cum pot, iubesc România și sunt atașat irațional de ea, încă încerc să make a difference. Iar faptul că oricine din România reacționează exact ca tine când le spun asta – “eh, ce știi tu mă, normal că din afară pare bine, că tu mai ești aici să știi cum e cu adevărat” – nu mă oprește.
hehe, misto treaba asta..
cu o oarecare legatura cu subiectul si fara sa miroasa a lauda de sine:
de una zi vorbeam le spuneam celor de la firma ca as face o propunere legislativa de genul: “scutire de impozit sau deducere de taxe sau ceva de genul asta agentilor economici care arboreaza drapelul. si nu numai de ziua nationala..ci tot timpul anului.
s-au uitat oamenii la mine ca la urs.
dar ideea mea este urmatoarea: ca sa inceapa sa ne pese (la cat mai multi) trebuie sa incepem sa constientizam faptul ca apartinem unui loc/spatiu/areal. trebuie sa ne aducem aminte ca suntem o echipa. de-aia mi-a placut imnul national pe stadion (si nu mi-a placut gaznoul; btw s-a mai intimplat ceva cu firma respectiva? a raspuns cineva pt rahatul ala de atunci? nimic.) de-aia mi-a placut campnai bute si etc.
as mai fi propus sa se voteze doar pe baza de fluturas cu taxe platite..
am inceput inainte de alegerile trecute, pe toate siteurile pe care le controlez, sa pun cate un articol din Constitutie. pornind tot de la acelasi principiu, ca trebuie de facut ceva ca sa faci omul imi povestea un elvetia de cat de norocosi suntem noi in romania..nu imi venea sa cred cum vedea el lucrurile..si intr-adevar cat de adevarate sunt cand le vezi ca el. cat de liberi suntem..si cat de pasionali..si cat de puturosi..LOL.. o combinatie superba.sa ii pese.
oricum, misto ideea..
si inca o chestie:
cand am citit titlul cu Printul Charles in ZF, mi s-a facut pielea gaina.. fara exagerare.. sincer cred ca ala e cel mai bun slogan pt Romania.
http://www.zf.ro/zf-24/de-ce-iubim-romania-charles-de-romania-hraneste-sufletul-si-inima-asta-iti-face-pana-la-urma-tara-aceasta-8928351
@Orlando: mai trist e ca nu invatam nimic, an de an, repetam greseli peste greseli
@Vivi: te inteleg perfect, ai o atitudine normala si decenta.
Eu stau şi mă minunez de mulţi ani la toată povestea asta cu Roşia Montană. Mai mult ca sigur că nu am o rezolvare la ghicitoarea asta cu ce-i în spatele întregii poveşti, dar io unul, zic aşa. Reclamele sunt fie la nişte produse, fie au o valoare informativă (campanii sociale, publice, guvernamentale etc.). Reclamele la RM sunt o struţo-cămilă. De fiecare dată, reacţia mea a fost Ce a fost asta!? Tocmai am văzut o ce?! Nu ştiu ce mi se cere, iar chestia asta pe mine ca şi consumator involuntar de reclamă, mă scoate din sărite. Dacă tot mi-ai ocupat spaţiul vizual, atenţia, măcar fii clar şi la obiect. Ori Gabriel nu ia notă de trecere la nici unul din criteriile minime de inteligibilitate.
Nu sunt specialist, nici în comunicare, nici în reclame, de fapt, nu mă pricep la nimic. Dar întrebarea rămîne. Ce vrei de la mine? Ceva de muncă pentru mama care împleteşte totoşi? N-am nimic împotrivă. Chiar dacă aş fi avut, aş fi putut eu în vreun fel să împiedic chestia asta?
Ajungem la preşedinte. Mi se pare ultima treabă a preşedintelui să facă astfel de lobby. Gabriel nu e Solyndra, să fim bine înţeleşi. Iar faza cu locurile de muncă e de rîsul curcilor. Cît două mii, cinci mii, şase mii? Dacă o firmă a cărei obiect de activitate e interzis în altă parte, creează zece mii de locuri de muncă în România, o primim? Facem afaceri cu o ţară sub embargou internaţional, doar pentru că avem nevoie de bani la buget? Unde tragem linia. Cred că Traian Băsescu a fost explicit.
Presa ar trebui să fie mai precaută, pentru că ce am înţeles eu din povestea cu Gabriel, pentru suma potrivită de bani, cred că şi Hitler ar găsi înţelegere pentru a-şi face reclamă. Azi facem reclamă la cianuri, mîine la vizitaţi Coreea de Nord, poimîine la ce? Plantaţii de sclavi? Depozite de heroină? Mercenari în Africa de Sud?
apropos de Roşia, this came in the news last week http://totb.ro/rezolutia-conferintei-rosia-montana-in-istoria-universala
Eu sunt atras irational de anumite locuri si anumiti oameni, insa nu-i asociez instant cu romania, ci specific cu locul sau persoana respectiva. In rest, incerc sa ma bucur de planeta albastra si sa vad frumosul acolo unde exista, indiferenta ca este in romania sau la polul nord. Nu inteleg deloc sentimentul “iubirea te patrie” asa cum nu inteleg cum poti sa urasti o intreaga natie sau rasa dar inteleg foarte bine cum este sa gusti sau sa nu gusti o anumita cultura. Si cultural vorbind, un om din creierul muntilor apuseni are foarte putine lucruri in comun cu unul din Constanta. Cred in globalizare si mai cred ca nationalismul si iubirea asta de tara si rasa sunt nocive mai ales venite din partea unui om aparent si relativ inteligent (vezi “Mein Kampf”) si pentru evolutia planetei. Toate rahaturile astea nationaliste au estompat la fel de puterinc ca si religia, evolutia planetei.
[...] Group si Pro Tv. Nu ne plateste nimeni, nu e nimeni in spatele acestui proiect, a plecat de la o initiativa editoriala a colegilor de la Gandul pe care am dezvoltat-o pe verticala. Vrem sa fie cea mai mare campanie [...]