Domnului primar al sectorului 2

Domnule primar,

Va scriu acest post ca angajat al unui firme ce are sediul pe o strada din „ograda” dumneavoastra, Tudor Arghezi pe numele ei, este strada din spatele TNB, o strada mica dar importanta din centrul capitalei noastre marete. Avem 3 puncte de reper pentru aceasta strada, spatele TNB, sediul de suport al celor de la Microsoft si o benzinarie Petrom, ar trebui sa fie usor sa o reperati.

Domnule primar,

Strada Tudor Arghezi arata ca dupa un bombardament, ulita bunicii mele din Saranga, Buzau (ulita situata undeva la marginea satului) arata mult mai bine decat aceasta strada. Sunt adevarate cratere (am facut si fotografii daca nu ma credeti), iar partea proasta e ca nu prea mai ai cum sa le (mai) ocolesti, sunt peste tot, mai ales in dreptul Petrom si Microsoft. Cum ploile nu ne-au ocolit in aceasta vara iar strada e destul de circulata fiind o scurtatura pentru cei care vor sa ocoleasca traficul de pe Magheru cand vin din Romana/Dorobanti va dati seama cate injuraturi va luati de la soferii ce-si afunda rotile in aceste gropi. Am apreciat faptul ca o data cu venirea lui Bill Gates la inaugurarea centrului de suport Microsoft ati plombat frumos mare parte din aceste gropi, sunt sigur ca participarea la eveniment a presedintelui si a premierului de atunci a contat mult. Totusi domnule primar de atunci au trecut 2 ani si jumatate, dumneavoastra ati mai castigat un mandat de primar anul trecut (felicitari), iar gropile au reaparut, mai adanci si mai numeroase.

Domnule primar,

Vara e pe sfarsite, inca se circula bine prin Bucuresti, in curand se termina perioada vacantelor, incepe scoala, daca nu rezolvati ceva in aceasta perioada mi-e greu sa cred ca vom avea de Craciun o strada fara gropi. Iar ideea ca va trebui sa facem slalom inca un an printre gropi imi provoaca un disconform teribil plus, recunosc, imposibilitea, desi o fac (foarte) rar, de a nu  scapa si cate o injuratura neplacuta printre dinti (doar cand sunt singur).

Cu speranta ca veti avea in vedere si rezolvarea gropilor de pe Strada Tudor Arghezi inchei aici nu inainte de a va multumi anticipat pentru rezolvarea problemei.

Domnului primar ar sectorului 2, Neculai Ontanu – 19 august 2009

P.S. fiind o straduta mica mica si stiind ca primarul general se ocupa doar de marile bulevarde v-am adresat dumneavoastra aceasta petitie. Daca am gresit iar aceasta strada e la domnu’ Oprescu va rog sa ma scuzati.

Extra: incurajez „semnarea” acestei „petitii” de cat mai multi „beneficiari” ai gropilor de pe aceasta strada prin postarea unui comentariu la acest post, multumesc.

46 Comentarii
  1. zoso spune:

    strada aia nu e pe harta bucurestiului, deci nici un primar nu te poate ajuta. pun pariu.

  2. Andrei spune:

    Eu incerc sa ocolesc strada aia pe cat posibil. Dar la cum au facut sensurile unice acum, e cam imposibil.

    PS: am vazut intr-o zi un murcielago cum trecea pe acolo. cred ca soferul aceluia injura si mai tare :))

  3. Dan spune:

    Va recomand sa va mutati, cu Petrom si Microsoft cu tot, in sectorul 3. Intr-o tara normala asta ar trebui sa-l usture la buzunar pe dl Ontanu (pierzand impozitele locale).

    Si un flash mob auto, cu multe masini mergand foaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarte incet printre zisele gropi (si colegii de la ProTv filmand asta). Cateva zile la rand, cu o coada prin Batistei pana pe Magheru. Cateva zeci de masini v-ar ajunge…

  4. lliwiu spune:

    Fara parcare ati ramas, iar acum mai aveti putin si ramaneti fara cale de acces in sediu din cauza cratelor de pe acea „ulita”…

    Lasand gluma la o parte, ca sa fac loc injuraturilor, bafta cu „petitia”

  5. adu spune:

    decat sa asfalteze o strada cu gropi, mai bine ar reasfalta 3 str?zi reasfaltate anul trecut, e mult mai profitabil. nu pt pulime cet??eni, ci pentru… nu d?m nume, se ?tiu ei.

  6. CosminP spune:

    In 2-3 sapt o sa inceapa iuresul in Buc. Daca acest post va schimba ceva in scurta perioada, respectele mele!

  7. cv spune:

    si per pedes daca treci pe acolo risti sa-ti luxezi membrele inferioare, dar cred ca este ultima grija a domnului offtanu

  8. Mihnea spune:

    Dap. Desi nu mai sunt in Bucuresti gropile de prin ’97, strada asta a ramas in acea perioada. Rupi masina in 2:(.

  9. mirandolina spune:

    Eu sunt total de acord. Ma distruge straduta aceea. Si trec extrem de des pe acolo, si de cate 2 ori pe zi…

  10. Puiu spune:

    Poate este de interes strategic. Craterele pot impiedica un eventual atac terorist asupra Ambasadei Statelor Unite.

  11. Rovin spune:

    Scenariu pentru Anonimul de anul viitor:
    Primaria capitalei decide ca strada in cauza sa fie asfaltata de asociatia de locatari. E atat de mica … si se poate. Locatarii sunt de acord cu conditia sa nu fie urmariti penal cum au patit-o cei care si-au facut podul singuri (Vezi cazul Suceava). Se strang bani. Intermezzo Chelnerii de la terasa contribuie aruncand 10% din bacsis peste gard :) Strada este asfaltata.
    Primaria de sector isi trece la realizari asfaltarea strazii si incaseaza bani prin o firma fantoma. Un jurnalista care lucreaza pe strada descopera escrocheria. Scandal de presa. Primaria de Sector dezamagita de scandal si va trimite Apa Novea, RADETE, CORNEL , si alte regii cu mare angajament fata de stazile noastre, sa sape pentru a readuce strada la faza initiala. Presedintele de asociatie impreuna cu primarul capitalei intervine restituind in natura donand un apartament unui politician de renume … Primaria de sector capituleaza si isi retrage sapatorii. Strada devine un loc elitist pe care se infiinteaza puburi noi. Se filmeaza noi productii hollywood-iene de catre companii internationale care au ca subiect adevaratul Bucuresti. Un nou record guiness book este doborat pe strada T.A. prin inaugurarea soselei suspendate T.A. cea mai mica sosea suspendata din lume. Locatarii sunt fericiti.

  12. Neamtu' spune:

    Ma gandesc ca Bucurestiul ala e atat de mare, incat mai ‘scapa’ cate o strada din vedere. La mine acasa, in Roman, strazile sunt putine si tot nu se rezolva mare lucru. Incep sa cred ca exista un holocaust al strazilor, nemesis al drumurilor publice, un blestem al soselelor. Nu vor fi NICIODATA reabilitate.

  13. Semnez cu toate mainile / tastele. Trec des pe strada asta si am luat la gropi in plin de m-am saturat.
    Cred ca trebuie sa vina din nou Bill Gates in Romania, atunci s-a rezolvat pentru cateva saptamani problema

  14. sergiu spune:

    ma dor bucsele de fiecare data cand trec pe strada asta. „bube, mucegaiuri si noroi” – vorba poetului dupa care a fost numita

  15. alx spune:

    subscriu si eu. Desi nu merg des pe acolo, dar ma enerveaza suficient cand merg in laptarie la o bere si caut loc de parcare in zona.
    @zoso: pe salutbucuresti.ro apare strada… sa-i dam linkul d-lui Ontanu! :)

  16. andreead spune:

    Semnez si eu.

  17. parvan spune:

    Domnule primar,

    Numitul Nicoara exagereaza beneficiile pe care le-ati avea din asfaltarea strazii Arghezii, in fapt pe acea strada nu se afla locuitori ai sectorului 2, pe acea strada locuiesc si muncesc locuitori din alte sectoare care oricum n-au cum sa va voteze sau nu. Cei de la Microsoft sunt oricum un target care e putin probabil sa va voteze, pentru ca ei nu stau mult in tara, multi nu au buletin de bucuresti, si data fiind varsta si preocuparile lor oricum sunt greu de convertit in votanti PSD. Deasemeni nu constituie targeturi interesante nici cei care folosesc intrarea din spate a TNB si cu atat mai putin cei care alimenteaza in centru.

    O solutie mult mai eficienta de a cheltui banii de care dispuneti este alocarea lor in Strada Vaselor , aflata la doi pasi de primaria dumneavoastra, aici, in casele nationalizate traieste o populatie numeroasa cu buletin de sector 2, populatie care s-a inmultit atat natural cat si prin reintoarcerea celor plecati prin alte tari „la munca”. datorita populatiei numeroase si a spatiului locativ redus aici se organizeaza adhoc mese, gratare, nunti, botezuri si onomastici in mijlocul strazii, un loc propice si accesibil pentru a va desfasura campaniile de popularizare a numelui dumneavoastra.

    Domnule primar, deocamdata e vara si aceste „intruniri cetatenesti” se pot desfasura pe toata durata zilei (si mai ales noptii) dar in curand va veni vremea rea si exista riscul ca aparitia ploilor sa pericliteze compacticitatea acestui numeros grup de votanti. O investitie mica si eficienta ar fi sa le furnizati corturi. Este mai bine sa-i tineti impreuna decat sa incercati sa-i convingeti separat atunci cand isi platesc chiria la ICRAL. Daca-i tineti impreuna veti putea sa le transmiteti mesaje usor, veti putea sa branduiti corturile, veti putea sa emiteti mesaje acustice pe statia lor de amplificare (cu acoperire in tot cartierul).
    Chiar daca sugestia mea e mai departe de atributiunile dumneavoastra decat sugestia numitului Nicoara va asigur ca ea este mult mai eficienta pentru dumneavoastra. Iar in perioada de criza globala prin care trecem eficienta este un deziderat primordial al tuturor oamenilor de bine.

  18. parvan spune:

    Orlando … scuze de glume pe o tema serioasa:) Dar tu incerci sa invoci o normalitate fara sa intelegi sistemul :) ce e aia amenintare cu injuratura rara si doar cand esti singur :) , ce e aia .. ar folosi pentru cei care evita Magheru venind din dorobanti cu masina :) . Poate daca ai fi reusit sa duci o poza ceva la o televiziune … ar fi inteles beneficiile, mai ales daca ai fi dat senzatia de „toata lumea”, „catastrofa” etc.

    Cratere in centrul Bucurestiului e din pacate o „normalitate” impotriva careia „semnarea” unei petitii … e o actiune care oricum va parea minoritara.

    PS: Poti sa ma trei si pe mine pe lista, dar retine ca nu eram etuziastmat :)

  19. criserb spune:

    Cata dreptate ai cu strada aia… pe vremuri mai stiam cate o traiectorie „corecta” si reuseam sa scap de toate gropile, acum din pacate e imposibil.

    Sunt tare curios daca o sa se intample ceva in urma scrisorii tale ;)

  20. maria spune:

    poate o sa ai noroc si te va baga in seama; vin alegerile prezidentiale si poate vor sa „dea bine” in fata bucurestenilor „plomband” o strada, strangand niste gunoaie, plantand niste panselute, etc…

  21. olty spune:

    Neaparat trebuie refacuta strada. e plina de cratere. Semnez petitia. Olty

  22. […] marimea Google isi gaseste timp sa raspunda la petitii initiate pe twitter, ceva ma face sa cred ca un vremelnic de la sectorul 2 se va face, in continuare, ca ploua. Ca doar nu ploua pe strada […]

  23. Preda Iulian spune:

    Intra pe http://www.momentevesele.ro si citeste pamfletul in versuri “Ce frumos a fost candva” Cum a fost si ce-a ajuns statiunea Govora .

    Sa ai o zi frumoasa si linistita alaturi de cei dragi!!!

  24. Emil spune:

    N-ai facut bine ca ai scris la tov. primar Ontanu. Trebuia sa ii scrii lui Bill Gates: Dear Bill, please come again to visit Microsoft! I really need to get to work, by car!

  25. sept spune:

    Orice peti?ie trebuie înaintat? institu?iei competente. S? nu-mi spui c? tu te a?tep?i s? ?in? cont de un articol pe care îl scrii pe blog. Ia textul din articol, pune-l pe o foaie ?i du-te cu el la Prim?ria Sectorului 2, unde ?i se va da un num?r de înregistrare. Vei primi r?spuns în termenul legal la solicitarea depus?. Am spus r?spuns, nu solu?ionare. Sunt sigur c? ?tii c? a?a se face, dar mi se pare ciudat? forma asta de protest pe internet. E mai u?or s? publici pe blog decât s? duci o foaie la registratur?. Institu?iile nu ?in cont de articolele de pe bloguri ?i mi se pare normal s? fac? a?a. Dac? ai fi solicitat pe cale oficial? acest lucru ?i ?i s-ar fi r?spuns în doi peri, atunci era normal s? scrii aici despre indiferen?a autorit??ilor.

  26. cristina spune:

    Semnez.
    Nu mi-am rupt talpa noilor mei pantofi Pepe Jeans in Rahova unde locuiesc [si se stie ca nimeni nu e mai non-primar decat Vanghelie, primarul care (nu inteleg de ce mai) este la 5], ci in pietrele de pe strada Tudor Arghezi 3B + parcarea TNB. Cu care parcare… este o alta poveste… :)

  27. Virgil spune:

    Regula este ca strazile care au mijloace de transport in comun apartin Primariei Generale, restul apartin de sectoare.
    Ieri am vazut ca au decopertat pentru a nu stiu cata oara Mircea Voda. In fiecare an se repara.

  28. cristina spune:

    @sept – te contrazic. stiu sigur ca institutiile tin cont de buzz-urile care se fac in jurul unor probleme sociale.
    mai mult, stiu sigur ca aceste buzz-uri sociale decid pe ce parte a gardului pica legi care altfel stau in stand-by.
    exemplu concret: legea care interzicea bicicletele si statul pe iarba in parcuri a murit in fasa din cauza ca lumea a comentat. mult si tare. si a ales sa se dea cu bicicleta in parc mai mult ca inainte. este una sa pici prost in fata unor oameni care duc individual hartii la primarie, in liniste, fara valuri si alta e sa pici prost in fata unor sute de oameni care se uita urat la tine, chiar si virtual.

  29. sept spune:

    @cristina: Valul creat în jurul acestui articol e prea mic ?i nu va ajunge la urechile primarului. ?i eu am o problem? cu câinii vagabonzi în Sectorul 6, dar nu scriu pe blog despre asta, pentru c? nu se va lua nici o m?sur?. Într-adev?r nici nu am traficul lui Orlando ca s? fac o vâlv? mare, dar nici nu cred c? a?a trebuie luat? atitudine.

  30. alx spune:

    @ sept: dar macar iei o atitudine, iti versi frustrarile. Fa-o in scop terapeutic si tot e ceva. Eu de ex am scris la mine pe blog despre vecinii mei care arunca gunoiul pe geam, afara in strada, la oameni in cap sau pe masini… Va rezolva chestia asta ceva? cred canu, dar macar am facut ceva about it. si faptul ca ti-am zis tie asta… tot e ceva.
    Cel mai grav e faptul ca noi ceilalti, oamenii, suntem de cele mai multe ori pasivi in fata gunoaielor… fie ele in parlament, primarie sau nextdoor! Tb sa invatam sa luam atitudine… TOTI!

  31. meteor spune:

    Adresa directa ( si functionala ) de e-mail este :

    neculai_ontanu@ps2.ro

  32. sept spune:

    @alx: Eu prefer s? le dau o peti?ie pe care trebuie s? o citeasc? ?i la care trebuie s? formuleze un r?spuns. ?i am s? fac a?a pân? se rezolv? problema. Le va fi mai u?or s? rezolve problema decât s? r?spund? zi de zi aceleia?i solicit?ri.

  33. alx spune:

    @sept: de acord si cu asta. Orice metoda de a lua atitudine e buna. In unele cazuri dau rezultate anumite metode, in altele, alte metode. Chiar am putea face macar 10 dintre cei de aici cate o petitie (fie si pe mail) tirmisa la adresa de mail spusa de meteor. Si daca la astea 10 se mai adauga alte petitii in fomra clasica… cu atat mai bine!

  34. adu spune:

    bravo @sept, ?ine-o tot a?a, e?ti cel mai bun!

  35. Raluca spune:

    De cate maini e nevoie ca sa semnam petitia asta? Am o familie numeroasa, i-as putea convinge pe toti sa se bage :)
    Orlando, daca vrei sa semnam si pe o foaie de hartie, coboara si pe la etajele 2, 1 si parter de la Tudor Arghezi 3B :)

  36. orlando spune:

    Raluca,

    cel mai probabil vom ajunge sa trimitem zilnic, pe mail. fotografii cu evolutia gropilor de pe strada Tudor Arghezi.

  37. Piticu21 spune:

    stii ce poti sa faci?

    sa le asfaltezi tu. Comenteaza cineva? … cat livestreaming crezi tu ca se poate face pentru asta? Cata banda de net sa bugetam?:)

  38. orlando spune:

    au aparut „plombele”, tot e ceva, nu? :)

  39. Sofariu Mihaela spune:

    Stimate Domnule Primar N. Ontanu,
    Sunt o locatara a Blocului Nr. 92 Sc. A etaj 2 Ap.12 Sos .Colentina Nr.93,si as vrea sa va aduc la cunostiinta urmatoarele:
    Noi suntem in momentul de fata in transformare a Asociatiei de locatari in Asociatie de Proprietari,dar mai dureaza.
    Va intreb ,cu respect de ce este imperios necesar ca atunci cand se face cererea de reabilitare la Primaria sector 2 sa fim Asociatie de Proprietari ,in conditiile in care nu se plateste de catre proprietari,ci de primarie si Ministerul Dezvoltarii.
    Deci inteleg ca neplatindu-se nu este neaparat sa fie Persoana juridica.
    In plus ,ma gandesc cum va arata Sos. Colentina,un bloc cu 3 scari,2 reabilitate si una ,la care-i cade tencuiala.
    Ma gandesc ,ca Dvs.,ccare stiu ca tineti la estetica si la tot ce este frumos in sector ,veti discuta in Consiliul General aceste exceptii.
    Noi platitorii de taxe si impozite ,va rugam sa meditati la aceasta problema.
    In speranta ,ca veti citi acest mesaj ,va rog sa-mi raspundeti ce ne asteapta .
    Cu respect
    Mihaela Sofariu

  40. Cristian Popa spune:

    Vara a trecut, la fel si toamna. Inainte de ‘marea’ inzapezire pe strada Tudor Arghezi au trecut si baietii de la Netcity si au lasat si ei cadouri pentru mosu’, mai exact niste santuri fix pe centrul drumului. A trecut si zapada si acum precum ghioceii au iesit la iveala si craterele din carosabil.
    Provoc pe cine vrea, trecand cu masina proprietate personala, sa ocoleasca daca poate noile canioane pline de noroi.
    Cred ca domnu’ primar merita inca o scrisoare.

  41. […] 2, sector pe care-l “pastoriti”.  Referitor la strada Tudor Arghezi, o stiti, v-am mai povestit de ea, Cristian are un mesaj pentru dumneavoastra, mesaj pe care-l copiez aici ca sa-l cititi mai […]

  42. […] pentru ca apartine de sectorul 2, o straduta neimportanta. Si Orlando se plange degeaba de ea 1, […]

  43. mai se spune ca numai prostii dau in gropi.d’aia umblu io cu scara dupa mine.ma intreb cum pot sa ajung la sediul Microsoft teafar si nevatamat.nea primare de la sectoru’ 2 va rog io sa asfaltati strada sa nu-mi rup gitu’ in drum spre Microsoft.multumesc anticipat. :)

  44. auzi mai da niste poze cu strada nu puteai sa faci?dadeau o valoare mai mare pagini tale de blog.

  45. […] strada Tudor Arghezi, faimoasa strada Tudor Arghezi, s-au schimbat tevile de la gaze. Mai multe gropi, mai multe santuri, mai multe […]

Raspunde-i lui olty