doua despre Boom.ro

Later update: cei de la Hotnews au obtinut o declaratie a lui Siminel Andrei, general manager NCH in .ro:

– „Falimentul Boom este rezultatul crizei globale si al contractelor cu plati fixe in care compania era angajata; Boom a pariat intemeiat, dar neinspirat pe cresterea reclamei pe internet. Fiind cel mai mare jucator in domeniu, a suferit si cele mai mari pierderi.

– Inca de la sfarsitul anului 2008 companiile din grup nu au mai avut incasari de la Boom; toate incasarile au fost folosite pentru plati catre terti. Cum insa piata nu si-a revenit, situatia s-a inrautatit, datoriile catre grup au ajuns la peste 6 milioane RON si au provocat falimentul.

– Intrucat managementul Boom a suferit in ultimii ani un al doilea esec major, urmand unei perioade de tranzitie, dl. Cristian Petriceanu va avea in vedere alte activitati”.

n-am vrut sa scriu nimic (am scapat ceva pe Twitter) despre intrarea in insolvabilitate a regiei de publicitate online Boom.ro refuzand cererile jurnalistilor care mi-am cerut parerea pe subiect. totusi, asa, pt „posteritate”:

1. Desi e greu de crezut tinand cont de felul in care m-am despartit de Netbridge acum 3 ani totusi imi pare rau pentru iesirea din scena a Boom-ului si mai ales pentru maniera in care se intampla. E totusi un business creat de mine de la zero in septembrie 2001, crescut 5 ani de zile, dus la 60-70% cota de piata, lasat acum 3 ani undeva la 50%.

Ca sa-mi dau si cu parerea ca tot romanul cred ca Boom ar fi putut sa ramana unul din playerii importanti din .ro daca managementul de acolo nu ar fi vrut neaparat „sa i-o traga” lui Orlando, lucru ce i-a costat cateva milioane (cam 4-5) de euro. Si mai cred ca Boom era un brand mult mai puternic pentru siteurile NCH decat DigitalAds sau TradeAds.

2. Imi pare rau de Cristi Petriceanu, de situatia in care e si de faptul ca, foarte probabil, va stinge ultimul lumina.

da, nu sunt chiar doua, e una si ceva, atat mi-a iesit.

16 Comentarii
  1. Andrei Rinea spune:

    Crezi ca ai putea detalii privind cum au incercat sa „i-o traga lui Orlando”? :)

    Am fost si eu implicat (acum nu mai lucrez in NCH) minor de tot in Netbridge Investments / BOOM si sunt curios.

  2. Darael spune:

    Citat din memorie:
    „In lumea afacerilor, nu conteaza asa de mult cate scoli ai terminat, cat intuitia, simtul realitatii, ceea ce nu te invata nici o scoala” (un prieten)

    Din nefericire, ai sa vezi multe exemple asemanatoare cu Boom. Afaceri frumoase care se vor prabusi nu prin incapacitatea manageriala, ci prin lipsa perspectivei, a intuitiei.

    PS> NU trebuie sa iti para rau de nimeni. Toate sunt asa cum trebuie sa fie…. „Lumea e perfecta asa cum e – perfecta dar nu desavarsita” (cartea Vietii)

  3. bogdan cercel spune:

    Andrei, Orlando probabil a vrut sa spuna ca pentru a i-o trage Boom s-a aruncat in piata cu sume pe care in mod clar nu putea sa le acopere. Doar cat sa se arate lumii ca dupa marele O. au inceput si contractele adevarate sa poposeasca in gradina lu’ Boom. Numai ca, in mod evident, oamenii s-au aruncat putin cam departe. Si nu a mai ramas decat sa se rostogoloeasca bolovanul. Si gata. Boom a facut boom.

  4. Nu stiu ce sa zic, sunt prea mic ca sa fiu afectat macar de valurile acestei insolvabilitati… e bine sa credem ca tot raul e spre bine si cineva va invata ceva din aceasta…

  5. gigi spune:

    Totusi nu cumva regretele si opiniile legate de esecul Boom lipsesc din viziunea lui Siminel? Eu cred ca lui nici nu-i pasa ca a dat cu Boom-ul in gard pentru ca a facut o schema din care si-a tras multi bani, e tot ce-l interesa.

  6. Total de acord cu faptul ca au sacrificat un brand important poate prea usor. Pe langa asta modul in care au actionat e o lovitura de imagine …, bineinteles negativa …

  7. gigi spune:

    exit exit exit.. asta e tot ce viseaza siminel (si altii).. asadar il doare undeva de lovitura de imagine, pt el singurul esec e ca nu a reusit sa obtina mai multi prin orice fel de schema

  8. gigi spune:

    * mai multi bani (am mancat „bani” din fraza)

  9. andy foto spune:

    totul este sa nu se repercuteze asupra intregii industrii online

  10. orlando spune:

    gigi,

    vezi mai sus, am pus declaratia lui Siminel pentru Hotnews

  11. marie jeanne spune:

    Am trait-vazut povestea asta, in televiziune insa si desigur privind de la alt nivel. Exista din pacate prea des interese personale (financiare sau orgolii) care lucreaza in defavoarea brandului, dar pana la urma asta e inca o caracteristica a meleagurilor noastre.

  12. Google spune:

    E foarte bine ce se intampla.
    Site-urile de content vor cadea si nu vor mai vinde cum vindeau cand erau la putere.
    Vom mai auzi si de alte falimente, intr-un an, doi.

    p.s.WE will swallow them all!

  13. gigi2 spune:

    Siminel e un capitalist feroce care crede ca are succes aplicand tzaranelile din alte industrii intr-un domeniu in care inexperienta, copilariile, creativitatea, goana dupa recunoastere profesionala sunt mai importante decat rata la banca si plecarea capului.

    Eu nu am nimic cu falimentul boom (si eu as fi procedat linistit la fel daca nu as mai fi interesat sa revand alte site-uri), trist e ca sunt multi fraieri care pun botul la primata asta si se asociaza cu el ignorand toate experientele celorlalti antreprenori care s-au parlit anterior.

    In toti anii de cand opereaza in Romania eu nu am auzit pe NIMENI care sa ia apararea NCH, cineva care sa se ridice si sa sustina printr-o experienta pozitiva.

    In aceste conditii, nu pot decat sa raman surprins ca mai exista alte organisme unicelulare care mai doresc sa interactioneze cu Siminel Andrei si cu NCH.

  14. netfan spune:

    Ma indoiesc ca daca Siminel (adica boom sau nch) vroia sa „i-o traga lu’ Orlando” n-ar fi reusit. Sincer acum. Mai degraba au scapt de datorii legal

  15. thinking... spune:

    Mi se pare cam de porc ca la final ii trage un mare shut in fatza lui Cristi Petriceanu a carui unica vina este ca a acceptat de-a lungul timpului toate traznaile lui Siminel.

  16. […] la ArboInteractive.  Miscarea este extrem de interesanta in contextul in care Digital Ads, dupa intrarea in insolvabilitate a Boom-ului, parea sa se concentreze numai pe vanzarea spatiilor publicitare de […]

Lasa un comentariu